Promoter / ASTRA Entertainment, SAE Institute, 360 R3VOLUTION
Dacă petrecerile regale din grădina Buckingam-ului sunt bine cunoscute, dacă spectacolele fântânilor de la Versailles nu mai au nevoie de nicio prezentare, atunci locul de joacă pentru cei mai cunoscuţi DJ ai Europei merită trâmbiţat: domeniul Ştirbey! Aici, cei mai tari DJ ai Europei îşi aduc jucăriile (platane, mixere si pick-up-uri) la SonoChrom Festival. În perioada 22-23 iunie, timp de 48 de ore o să fii surprins de senzaţii inedite şi stări hipnotizante.
Lasă-te purtat în visul nopţilor de vară de mixuri electrizante şi pregăteşte-te pentru reveria activităţilor de peste zi. SonoChrom aduce un public dornic de distracție şi pune la bătaie, ca loc de joacă, toate cele 24 de ha ale Domeniului Stirbey. Vor fi 48 de ore de muzica, dans, graffiti workshops, teatru, film, acrobatii, body painting, stand-up comedy, fire show, laser robot, football corner, exotic pets, aeromodele, inaltari cu balonul, food & drink corners, Falun Dafa center, taraba de’ll arte.
Îţi punem la dispoziţie mijloacele de exprimare, îţi acordăm încredere şi-ţi oferim locul şi momentul potrivit. Tu trebuie doar să vrei…să experimentezi, să înveţi, să creezi şi să crezi.
Aşadar, pe fundalul vechiului palat, aducem cel mai nou sound al muzicii techno si propunem spaţii tematice de distracţie, unde dăm frâu liber imaginaţiei şi pasiunilor. Fiţi martorii schimbării ceremonialului şi lăsaţi-vă prinşi în fantezia unui festival vibrant de muzică, culoare, stare!
|
|